Dedu schimbă selecționerul? Vestergaard, posibil succesor al lui Tadici

Redactor:
Marius Hutu
Dedu schimbă selecționerul? Vestergaard, posibil succesor al lui Tadici
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jakob Vestergaard a fost antrenor la Oltchim și, dintre candidații din străinătate, ar avea avantajul că le cunoaște pe handbalistele din România
  • Gheorghe Tadici susține că a încasat doar 15% din contractul pe care îl are cu FRH: „Nu a contat partea materială, ci mi-am dorit o nouă calificare la Jocurile Olimpice”

Imediat după ce Alexandru Dedu a devenit președintele Federației Române de Handbal au apărut și primele speculații. În principal legate de viitorul lui Gheorghe Tadici la cârma primei reprezentative. Concret, se vehiculează că actualul selecționer nu va mai rezista mult timp în această funcție. Prima variantă de înlocuire? Antrenorul danez Jakob Vestergaard, care ar urma să ajungă zilele următoare în România, într-o „vacanță”. Dorit și la CSM București, fostul antrenor are șanse mai mari să ajungă pe banca primei reprezentative. Vestergaard ar urma să rămână în „umbră” și la CSM București, conducerea tehnică urmând să fie asigurată de Mette Klit, colaboratoarea danezului la Oltchim și Viborg.

Toate aceste speculații, privind schimbarea la echipa națională, au fost alimentate de unul din cele 10 puncte formulate de Alexandru Dedu în strategia pe termen scurt cu care s-a prezentat la Adunarea Generală de alegeri. Adică, viitorii antrenori ai echipelor naționale nu vor mai putea să aibă apartenență de cluburi.

Gheorghe Tadici nu pare preocupat de acest aspect, susținând că „echipa națională nu este nici a lui Tadici, nici a lui Gațu, nici a lui Dedu”. Actualul selecționer are contract cu Federația Română de Handbal până în 2016, până la Jocurile Olimpice de la Rio, dar chiar antrenorul afirmă că acest aspect nu este chiar atât de important. „Oricând sunt dispus să accept o variantă mai bună pentru echipa națională, chiar dacă am contract până în 2016. Trebuie să se știe însă că în decursul ultimelor 18 luni am făcut o muncă voluntară. Am primit doar 15% din contract, dorința mea cea mare a fost și este de a califica echipa pentru a treia oară la o ediție a Jocurilor Olimpice. Partea materială nu a contat foarte mult. Am o liniște interioară totală, aștept să văd care este strategia federației”, a comentat Tadici.

În loc de concluzie, selecționerul a vorbit despre moștenirea pe care ar urma să o lase la națională în cazul în care va fi schimbat: „Las o muncă de doi ani pe care am depus-o cu mare plăcere, cu generațiile schimbate”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×